Cum atârni un tablou: înălțime, distanțe, prindere

Un tablou bun atârnat prost arată prost. Din fericire, aici aproape totul e măsurabil: o înălțime, o distanță, un cârlig potrivit la greutate. Sunt cifrele pe care le folosesc muzeele, și merg la fel de bine în sufragerie.

Înălțimea: centrul la 150 cm de podea

Regula muzeală e ca mijlocul lucrării să cadă la 145–152 cm de la podea — adică la nivelul ochilor unui om în picioare. Ține minte 150 cm și nu greșești. Cel mai des se atârnă prea sus, fiindcă omul măsoară din tavan, nu din podea.

Cum se calculează, ca să nu bați două cuie: ia înălțimea lucrării, împarte-o la doi, adaugă 150. Din cifra asta scazi distanța de la marginea de sus a lucrării până la sârmă, întinsă cum va sta pe cârlig. Ce iese e înălțimea la care se bate cuiul.

Excepțiile sunt două. Într-o cameră unde lumea stă mai mult jos — un birou, un colț de citit — coboară totul cu 10–15 cm. Iar pe casa scării, lucrările se aliniază după linia treptelor, nu după podea.

Deasupra unei canapele sau a unui bufet

Când sub tablou e mobilă, ea hotărăște, nu podeaua. Lasă între 15 și 25 cm de la marginea de sus a spătarului până la marginea de jos a ramei. Mai puțin înghesuie, mai mult rupe legătura și lucrarea pare că plutește singură.

Lățimea: două treimi din lățimea mobilei, cum spune și ghidul despre cum alegi un tablou. Centrată pe mijlocul mobilei, nu pe mijlocul peretelui, dacă cele două nu coincid.

Ce ține în perete

Greutatea unei lucrări se subestimează mereu — o pânză de un metru cu ramă trece ușor de 5 kg. Alege prinderea după perete, nu după tablou:

• Cărămidă sau beton: diblu de 6 mm și șurub. Ține orice lucrare de galerie.
• Rigips, până în 5 kg: cârlig cu trei cuie subțiri, bătute oblic. E cea mai simplă soluție și lasă găuri cât un ac.
• Rigips, peste 5 kg: fluture metalic sau diblu de expandare. Un cui simplu în rigips cedează, uneori după luni.
• Lemn: șurub direct, fără diblu.

Două cârlige, nu unul

Un singur cârlig lasă lucrarea să se rotească: o atingi cu mâna, o clatină ușa trântită, și peste o săptămână stă strâmb. Două cârlige la aceeași înălțime, fiecare la o treime din lățime de la marginea lui, o țin dreaptă pentru totdeauna. La lucrările mici, două puncte de silicon transparent în colțurile de jos fac aceeași treabă.

Verifică oricum cu o nivelă înainte să pleci de lângă perete — și, dacă se poate, pe rama de sus, nu pe cea de jos.

Grupaje de mai multe lucrări

Un grupaj se gândește ca o singură formă: un dreptunghi imaginar, în care lucrările se așază. Centrul dreptunghiului merge tot la 150 cm.

Distanța dintre rame: 5–8 cm, aceeași peste tot. Mai mare, grupajul se destramă în lucrări răzlețe. Dacă ramele au mărimi diferite, aliniază-le pe o axă — fie marginile de sus, fie o linie imaginară prin mijloc — și lasă piesa cea mai mare în stânga jos, pe unde intră privirea.

Cel mai simplu e să întinzi totul întâi pe podea și să muți acolo până iese. Apoi taie hârtii pe măsura fiecărei rame, lipește-le pe perete cu bandă, și abia pe urmă scoate ciocanul.

Pentru grupaje, tablourile mici sunt cele mai ușor de combinat, fiindcă lasă loc de respirat între rame. Restul lucrărilor sunt în catalog, cu măsurile scrise pe fiecare fișă — de acolo ies dreptunghiurile de hârtie.

Unde nu se atârnă

• Deasupra caloriferului — aerul cald usucă și crapă pelicula de culoare.
• În baie și în bucătărie, lângă aragaz: umezeala și grăsimea din aer ajung în pânză.
• Pe un perete exterior umed, mai ales în casele vechi. Dacă nu se poate altfel, lasă un centimetru de aer în spate, cu un dop de plută la fiecare colț de jos.
• În soare direct, ore în șir — vezi și ghidul de îngrijire.