Cum se deosebesc cu ochiul liber, ce se schimbă pe peretele tău, cum se poartă fiecare în ani și de ce, la aceeași mărime, uleiul costă de obicei mai mult.
Patru din cinci picturi de la galerie sunt una din două: ulei pe pânză sau acril pe pânză. Diferența nu e un moft de specialist — schimbă cum arată lucrarea în camera ta la ora șase seara, cum se poartă peste douăzeci de ani și cât plătești pentru aceeași mărime. Aici sunt puse cap la cap.
Dacă vrei întâi definițiile, cu tot cu acuarelă, tempera și suporturi, ele sunt în ghidul tehnicilor. Articolul de față pornește de acolo și răspunde la o singură întrebare: pe care o iei.
Nu ai nevoie de lupă. Uită-te la lucrare din lateral, cu lumina venind oblic, și vezi imediat.
Uleiul are relief și margini care se topesc una în alta. Pigmentul e frecat în ulei de in și se usucă prin oxidare, adică în zile la suprafață și în luni în adâncime. Cât e moale, pictorul îl împinge, îl șterge, îl reia — de aceea două culori vecine se amestecă pe pânză și trec una în alta fără linie. Luciul e cald și nu e uniform: unele zone strălucesc, altele rămân mate, după cât ulei e în ele.
Acrilul are margini tăioase și un luciu mai egal, uneori aproape de plastic. E pigment într-o emulsie de rășină, subțiat cu apă, și se usucă în minute. Pictorul nu prea are cum să întoarcă ce a pus, în schimb poate așeza strat peste strat imediat, fără să tulbure ce e dedesubt. Când lucrează subțire, se vede prin straturi ca prin geamuri suprapuse.
Al treilea semn: mirosul. Un ulei proaspăt, de câteva luni, încă miroase a ulei de in. Un acril nu miroase a nimic din prima zi.
Un ulei bine ținut arată, peste o sută de ani, aproape ca la început. Ce se schimbă e vernisul de deasupra, care se îngălbenește — iar acela se curăță și se reface de un restaurator, e o operație obișnuită. Rețeaua fină de crăpături care apare în timp nu e o defecțiune, e felul lui de a se așeza.
Un acril nu gălbenește deloc și nu crapă. Are altă slăbiciune: pelicula rămâne pentru totdeauna puțin moale, deci prinde praf în ea și nu poate fi curățată cu solvenți, fiindcă s-ar dizolva odată cu murdăria. Se șterge cu o pensulă moale și cu nimic altceva. Regulile întregi, pentru amândouă, sunt în ghidul de îngrijire.
Pe scurt: uleiul se repară, acrilul nu prea are ce să repare, dar nici nu iartă o greșeală de curățare.
La aceeași semnătură și aceeași mărime, un ulei pe pânză se vinde mai scump decât un acril. Materialul are partea lui — culorile de ulei bune sunt scumpe — dar cea mai mare parte a diferenței e timpul. O pânză în ulei se lucrează în reprize, cu așteptare între straturi, uneori săptămâni. Un acril se poate termina într-o zi.
Se adaugă și obișnuința pieței: uleiul e tehnica pe care colecționarii o caută întâi, deci cererea îl ține sus. Restul lucrurilor care mișcă prețul — semnătura, formatul, rama, proveniența — sunt luate pe rând în cât costă un tablou, iar ce înseamnă prețul scris pe fișa unei galerii, față de un anunț, e în tablouri de vânzare.
Uleiurile pe pânză sunt cam jumătate din pictura galeriei și au colecția lor, ulei pe pânză. Acrilurile pe pânză sunt aproape o treime, în acril pe pânză. A treia grămadă, mai mică, e de ulei pe carton: aceeași tehnică, alt suport, rigid și ieftin, folosit mult la studii și la formate mici — de acolo încep de obicei cele mai accesibile lucrări.
Toate laolaltă, cu filtre de preț, mărime și artist, sunt în categoria pictură.
Ce mărime cere peretele și de la ce distanță se privește sunt măsurate în cum alegi un tablou. Iar când te-ai hotărât, pașii până acasă sunt în cum cumperi o lucrare.
Ridicat în 1833 de doi negustori, ocolit de Focul cel Mare, restaurat de Constantin Joja și scos parțial la vânzare în 2023. Istoria hanului, spusă de galeria care stă în el, și ce găsești azi înăuntru.
Praf, lumină, umezeală, transport: ce face bine și ce strică unei lucrări de artă acasă, pe tehnici și pe materiale.
Ce deosebește uleiul de acril și de acuarelă, ce înseamnă suportul — pânză, carton, hârtie — și cum se citește eticheta unei lucrări.
