Hanul cu Tei: istoria hanului și ce găsești azi în el

Hanul cu Tei e un pasaj de vreo 75 de metri care leagă strada Lipscani de strada Blănari, în centrul vechi al Bucureștiului. Pe hărți are nume de stradă, Strada Hanul cu Tei, dar în el nu se intră ca pe o stradă: se intră pe sub o poartă, într-o uliță pietruită, cu prăvălii de o parte și de alta. Galeria MoMart e acolo. Mai jos e istoria locului, așa cum se poate verifica din izvoare, și ce găsești azi, când treci pe sub poartă.

1833: doi negustori și un bezesten

Anul e dăltuit în piatră, deasupra intrării. În 1833, doi negustori care aveau deja prăvălii pe locul acela au cumpărat terenurile vecine și au ridicat hanul „din temelie", în tovărășie, cu cheltuiala împărțită pe din două. Actul, reprodus de Constantin Bacalbașa în Bucureștii de altădată și citat de Muzeul Municipiului București, îl numește „bezestenul din ulița cea mare a Marchitanilor". Ulița Marchitanilor e strada Lipscani de azi.

Cum îi chema pe ctitori, izvoarele nu spun la fel. Cele mai multe îi dau pe Anastasie (Atanasie) Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici. Altele citesc același șir de nume ca pe trei oameni. Varianta cu doi se sprijină pe ce se vede și azi: inițialele „A.P." și „S.P." de deasupra porților, banii puși „un ban și un ban" și felul în care s-a împărțit hanul.

Hanul n-a fost gândit ca loc de dormit, ci ca loc de negoț. Avea 14 prăvălii pe o latură și 14 pe cealaltă, fiecare latură a unui asociat, și două porți: una spre Lipscani, una spre Blănari. Prăvăliile erau boltite și stăteau pe pivnițe adânci, cu bolți mari. Ușile și ferestrele aveau obloane de fier, trase noaptea. La intrări erau stâlpi de piatră, cam de un metru, ca să apere zidurile de roțile căruțelor. Ulița dintre prăvălii a rămas pavată cu piatră de râu până în 1916.

După doi ani, în 1835, asociații s-au despărțit: fiecare a luat câte 14 prăvălii și câte două magazii. Comune au rămas doar latrina și odaia paznicului.

De unde vine numele

De la teii care umbreau curtea. Muzeul Municipiului București o spune fără ocolișuri. Alte izvoare scriu „probabil", fiindcă teii nu mai sunt de mult. Pe nume a rămas însă „cu Tei", nu „bezestenul" din act.

Bancheri, Focul cel Mare și un etaj în plus

Popovici s-a îndatorat repede: în 1837 a vândut două prăvălii, iar partea lui a ajuns la bancheri. Hanul a atras atunci și negoțul cu bani, mutat de la Hanul Zlătari. În preajma Unirii din 1859, proprietarii erau deja alții, tot bancheri și negustori mari.

În 1847, Focul cel Mare a ars o bună parte din Bucureștiul de atunci. Hanul cu Tei a scăpat. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea a fost schimbat pe dinafară: după descrierile restaurării, fațada dinspre Lipscani a primit balcoane, iar peste colțuri s-a adăugat un etaj. De-aici vine și datarea din Lista monumentelor istorice, „sfârșitul secolului XIX", care pare să se bată cap în cap cu anul de pe piatră, dar nu se bate: 1833 e anul ridicării, iar lista datează ansamblul în forma care a ajuns până la noi.

Restaurarea din anii '70

Hanul pe care îl vezi azi e, în mare parte, cel refăcut de arhitectul Constantin Joja, împreună cu Nicolae Goga. Proiectul e din 1970, iar lucrările s-au încheiat în 1973. S-au refăcut fațadele, curtea pavată cu dale de piatră, obloanele grele, felinarele și feroneria, după modelul celor vechi, și s-au scos adaosurile din curte de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Hanul e monument istoric: B-II-a-B-18908 în Lista monumentelor istorice, ca „Ansamblul de arhitectură «Str. Hanul cu Tei»", la adresele Lipscani 63–65, Blănari 5 și Strada Hanul cu Tei. Litera „a" din cod înseamnă ansamblu, iar ultimul „B", valoare locală.

Hanul și pictura

Galeriile n-au venit în han odată cu turiștii. În anii '80 aici era „Galeria Hanul cu Tei" a Uniunii Artiștilor Plastici, și mai mulți artiști își trec în biografie expoziții ținute acolo. O galeristă intervievată de Formula AS în 2010 lucra în han „din vremea când întreg hanul era al UAP".

Hanul a intrat și el în artă. Isac Peltz a scris romanul Foc în Hanul cu Tei, reeditat în 1974 cu coperta fiicei lui, pictorița Tia Peltz. Iar Muzeul Municipiului București are în colecție o acuarelă a arhitectului Gheorghe Leahu, Curtea interioară a Hanului cu Tei, din 1986.

S-a vândut Hanul cu Tei?

Nu tot, și nu se știe dacă s-a vândut ceva. În decembrie 2023, apoi mai larg în martie 2024, presa a scris că „se vinde Hanul cu Tei" pentru 1,65 milioane de euro. Anunțul era al fostului fotbalist Ilie Dumitrescu și privea spațiile lui din han: 1.490 de metri pătrați construiți, pe un teren de 247. Dumitrescu cumpărase în 2004 etajul, iar prăvăliile de la parter au alți proprietari, cum scriau Formula AS în 2010 și G4Media în 2020. Până la începutul lui octombrie 2026 n-am găsit nicio știre că vânzarea s-a încheiat.

Pentru cine vine în han, asta nu schimbă nimic: galeriile și prăvăliile de la parter își țin ușile deschise.

Ce găsești azi în han

Galerii de artă, anticariate și magazine de antichități, un magazin de materiale de pictură, localuri și, vara, o terasă în curte. În pivniță s-a deschis un bar. Etajul a fost folosit, în ultimii ani, ca sală de evenimente.

Galeria MoMart are pictură, ceramică, sticlă și sculptură în piatră, de la artiști români de azi. Lucrările sunt originale, semnate, și au prețul scris pe fișă. Le găsești pe toate în catalog, iar pe cele de format mare, care țin singure un perete, în tablourile mari. Se intră liber, fără programare. Dacă vrei să vezi o lucrare anume și ea stă în depozit, scrie-ne înainte și o scoatem.

Dacă vii cu gândul să cumperi, două ghiduri scurte te scutesc de întrebările de la fața locului: cum deosebești un original de o reproducere și cum decurge cumpărarea, pas cu pas.

Cum ajungi

• Adresa: Str. Lipscani 63–65, sector 3, București. Se intră și dinspre strada Blănari.
• Metrou: cele mai apropiate stații sunt Piața Unirii 2 și Universitate.
• Zona e pietonală, ca tot centrul vechi, deci se ajunge pe jos de la stație.
• Programul galeriei și harta sunt pe pagina de contact.