Tablouri de vânzare: ce înseamnă un preț de galerie

Scrii „tablouri de vânzare" și primești, în aceeași pagină de rezultate, trei lucruri care n-au nimic în comun: un print pe pânză de la un magazin de bricolaj, un anunț de la cineva care își golește podul, și o galerie. Toate sunt, la propriu, tablouri de vânzare. Numai la unul dintre ele ți se poate spune cine a pictat, în ce, pe ce suport și în ce stare e lucrarea.

Articolul ăsta e despre deosebirea aceea, fiindcă ea hotărăște ce ai pe perete peste zece ani. Despre cifre — de ce o lucrare costă câteva sute de lei și alta câteva mii — e vorba pe larg în cât costă un tablou original.

Trei feluri de „de vânzare"

Reproducerea de raft. Un fișier tipărit pe pânză și întins pe șasiu. Costă cât o cină, arată bine de la trei metri și se face în zeci de mii de exemplare identice. Nu e o înșelătorie cât timp scrie pe el ce e; devine una când i se spune „tablou pictat". Semnele după care se deosebesc sunt adunate în original sau reproducere.

Anunțul de la un particular. Poate fi o lucrare foarte bună la un preț foarte bun. Poate fi și o pânză cu o semnătură pe care n-o verifică nimeni. Riscul nu e prețul, e că nu ai la cine să te întorci: nu există fișă, nu există istoric, nu există cineva care să răspundă peste un an dacă rama se desface sau dacă vrei să afli ce e, de fapt, în colț.

Galeria. Lucrări originale, fiecare într-un singur exemplar, cu autorul scris pe fișă, cu tehnica și mărimea măsurate, cu prețul la vedere și cu o adresă la care se poate intra. Galeria garantează autenticitatea fiecăreia și poate da, la cerere, documentele de proveniență.

„Pictate manual" înseamnă una singură din fiecare

Expresia sună a formulă de anunț, dar are un înțeles exact: culoarea a fost pusă cu mâna, o dată, pe suportul acela. Nu există al doilea exemplar, nici măcar pentru pictor — dacă reia subiectul, iese altă lucrare. De aceea o pictură are relief: pasta stă în straturi, prinde lumina lateral și se vede țesătura pânzei prin ea.

Semnătura se citește la fel de practic. E pusă cu pensula, în culorile lucrării, uneori cu anul lângă ea, și intră în stratul de vopsea, nu peste el. Ce se poate citi din tehnica scrisă pe etichetă — ulei, acril, pânză, carton — e desfăcut pe rând în ghidul tehnicilor, iar deosebirea dintre cele două materiale care umplu catalogul e în ulei pe pânză sau acril.

Ce trebuie să scrie pe fișă

Asta e lista pe care o poți cere oriunde, nu doar la noi. Dacă lipsesc mai mult de două rânduri din ea, întreabă înainte, nu după:

• Autorul, cu numele întreg, și de preferat o pagină a lui cu celelalte lucrări — la noi sunt la artiști.
• Tehnica și suportul: „ulei pe pânză", „acril pe carton", „pictură pe sticlă". Nu „tablou".
• Mărimea în centimetri, lățime pe înălțime, fără ramă. E singura cifră după care poți măsura peretele.
• Dacă rama e inclusă sau nu. O ramă bună la un format mijlociu costă cât o parte bună dintr-o lucrare ieftină.
• Starea — disponibilă, rezervată, vândută. O galerie care ține lucrările vândute în catalog, marcate ca atare, îți arată și ce s-a cumpărat de acolo.
• Prețul, scris. „Preț la cerere" e o metodă de a-ți lua adresa de e-mail, nu o politețe.

Două lucrări la fel de mari, prețuri diferite

E întrebarea care vine imediat ce te uiți la un catalog întreg. Iată-le una sub alta, ca să se vadă că nu e o greșeală de tastare.

Aceeași tehnică, ulei pe pânză. Aproape aceeași mărime. Prețuri care nu se compară. Ce le desparte e semnătura: cât a expus pictorul, dacă lucrările lui s-au mai vândut și la cât, cât timp a stat în lucrarea aceea. Materialul intră în preț cu partea cea mai mică.

Ce e acum în catalog

Ca să știi ce cauți la noi: din lucrările aflate azi la galerie, nouăsprezece din douăzeci sunt pictură. Restul e o mână de piese de ceramică, de sticlă și de piatră. Dintre picturi, cam jumătate sunt ulei pe pânză și aproape o treime acril pe pânză; urmează uleiurile pe carton, care sunt de obicei capătul de jos al prețurilor.

Pe praguri, o treime din lucrări stau sub 2.000 de lei și aproape două treimi sub 5.000 — sunt strânse în tablouri sub 2.000 de lei și tablouri sub 5.000 de lei. Sus de tot, cam una din zece trece de 10.000, în tablouri de colecție. Toată pictura, fără filtre, e în categoria pictură.

Site-uri de vânzare tablouri: la ce te uiți

Când cauți online și nu poți atinge lucrarea, patru lucruri spun aproape tot despre vânzător:

• Fotografia e a lucrării, nu a unui perete. Un tablou fotografiat singur, drept, plus un detaliu de aproape — asta arată cineva care are marfa în mână. O simulare cu canapea sub ea arată cineva care are un fișier.
• Scrie o adresă la care se poate ajunge. Noi suntem în Hanul cu Tei, Lipscani 63–65, București, și lucrările se pot vedea pe viu înainte de orice plată.
• Se știe ce se întâmplă la livrare — cine ambalează, cine asigură transportul, ce se face dacă ajunge lovită. Pașii, la noi, sunt scriși în cum cumperi o lucrare.
• Poți vorbi cu un om înainte să plătești. Un mesaj la care se răspunde cu detalii despre lucrarea aceea, nu cu un text copiat, e cel mai bun semn dintre toate.

Dacă vrei să cumperi un tablou

Cel mai simplu drum e invers decât pare: nu porni de la preț, pornește de la peretele pe care îl ai, fiindcă mărimea taie jumătate din catalog dintr-o dată — cum se măsoară e în cum alegi un tablou. Abia pe urmă pui filtrul de preț peste ce a rămas.

Pe orice fișă din catalog e un buton de WhatsApp care deschide o discuție cu lucrarea aceea atașată, ca să nu fie neînțelegeri despre care e vorba. Întrebările se pun acolo, iar dacă vrei s-o vezi înainte, spui când treci prin galerie.